You are currently viewing Ce alimente se pot consuma când porți aparat dentar

Ce alimente se pot consuma când porți aparat dentar

Aparatul dentar este folosit în ortodonție – specialitatea stomatologiei ce presupune prevenția, diagnosticarea și tratamentul malpozițiilor dentare și faciale. Scopul unui tratament cu aparat dentar (tratament ortodontic) este de a trata diferite afecțiuni de înghesuire, aliniere sau proeminenta a dinților dar ajuta și la închiderea spatiilor dintre aceștia astfel încât dinții de pe arcada superioara să calce corect pe cei din arcada inferioara. După îndepărtarea aparatului dentar se obține o mușcătură (ocluzie) corecta care este foarte importanta, în primul rand, pentru sănătatea orala și fizica a pacientului, iar în al doilea rand, pentru a obține un zâmbet frumos.

Aparatele dentare trebuie purtate mereu, pe toată perioada tratamentului. În aproape toate cazurile aparatele sunt fixe, însă exista și aparate mobile, care se pot da jos pe durata tratamentului. În medie, un tratament cu aparate dentare fixe durează 18-24 luni în vreme ce aparatele mobile se poartă pe o perioada de 9-12 luni. Pentru a afla ce tip de aparat ți se potrivește, o vizita la medicul specialist ortodont este obligatorie”, spune doamna doctor stomatolog Narcisa Calota.

Ce alimente pot îndoi aparatul dentar?

Alimentele dure precum:

  • morcovii;
  • alunele;
  • nucile;
  • floricelele de porumb;
  • măslinele cu sâmburi;
  • bomboanele;
  • pâinea prăjită;
  • chipsurile/ cartofii prăjiți tari;
  • merele (se vor tăia felii, nu se vă mușca direct din ele).

Ce alimente pot rămâne între bracheți?

În această categorie intră mai ales alimentele lipicioase, precum:

  • guma de mestecat;
  • caramele;
  • jeleuri;
  • bezele;
  • untul de arahide.

Ce băuturi ar trebui evitate?

Când porți aparat dentar este indicat consumul cu moderație al următoarelor băuturi:

•    Băuturile pentru sportivi:  aceste băuturi sunt destinate persoanelor care practică activități fizice serioase, motiv pentru care sunt foarte bogate în zahăr;

•    Băuturile carbogazoase: ataca mai ușor smaltul, fiind acide;

•    Sucurile cu pulpă sau cu mult zahăr:  pulpa se poate bloca iar bacteriile din gură se hrănesc cu zahărul sau fructoza din sucuri și produc acizi care atacă smalțul, favorizând apariția cariilor;

•    Alcoolul: provoacă deshidratare și usucă gura. Astfel, saliva vă fi mai densa, cu un flux mult mai redus, ceea ce duce mai ușor la apariția cariilor.

  Ce alimente se pot consuma?

Lactate: iaurt, brânza moale: de vaca, brie, cheddar;  băuturi pe baza de lapte, budinca

Pâine și produse de panificație: orice tip de pâine moale; înlăturați coaja, daca este necesar; brioșe, prăjituri cu textura moale, tortilla, clătite, biscuiți;

Legume: morcovi fierți, cartofi- piure, salata de varza, avocado, spanac – sote, fasole, hummus;

Fructe:  grapefruit, nectarine, kiwi, mandarine, banane coapte, sos de mere, mere prăjite, suc și shake din fructe, orice fruct care poate fi preparat cu blender-ul

Preparate din cereale: cus-cus, paste, tăiței, orez – risotto, mămăligă

Supe și ciorbe;

Carne și mezeluri: pui fiert, pui la grătar prăjit ușor, chiftele, rețete din carne tocata

Peste și fructe de mare: peste gătit ușor, crochete de peste, ton, somon – în salata, file de peste

Desert: crema de ciocolata, plăcintă cu brânză dulce,  plăcinte cu crema, budinca,clătite , tarta de fructe, compot.

Poate fi adesea dificil să porți aparat dentar, indiferent dacă eșți copil sau adult dar daca protejam dinții și evitam alimentele enumerate mai sus, organismul vă fi mai sănătos. Micile schimbări în alimentație vor duce în timp la adoptarea unui stil de viață sănătos. 

Lasă un răspuns