Adiția osoasă

Adiția osoasă (augmentarea osoasă) este o procedură chirurgicală folosită pentru a reface osul pierdut și pentru a induce formarea de os nou în zone ale maxilarului unde există resorbţie osoasă cauzată de infecţie sau zone unde există edentaţii vechi. Această procedură specifică implantologiei se referă la refacerea cantității de os necesară inserării unui implant.

Când este necesară adiția osoasă?

– după orice extracție dentară;

– în intervențiile de sinus lifting;

– în intervențiile chirurgicale, în cadrul cărora au fost extrase pungi parodontale, chisturi;

– când nu există suficient os pentru implant;

– pentru corectarea defectelor osoase;

– în bolile parodontale, pentru a imobiliza dinții.

Cauzele resorbției osoase

Dacă pacientul are nevoie de o adiție de os înseamnă că la nivelul structurii mandibulare sau maxilare a apărut o resorbție osoasă, adică țesutul și-a diminuat volumul atât de tare încât nu mai poate fi inserat un implant dentar. Cauzele resorbției osoase pot fi diverse. Dintre acestea, le amintim pe cele mai frecvente:

  • amânarea implantului dentar. Medicii specialiști recomandă ca, în urma pierderii unui dinte, implantul să se realizeze cu promptitudine, astfel încât țesutul osos și gingival să nu se diminueze. Dacă pacientul amână intervenția, atât osul, cât și gingia încep să piardă volum, slăbind suportul osos al unui implant ulterior. În acest caz, pacientul va avea nevoie de adiție de os.
  • parodontoza. În stadiu avansat, parodontoza deteriorează țesuturile de susținere ale dintelui, mai exact gingia, ligamentele și osul alveolar. Medicul stomatolog este nevoit să înlăture țesutul afectat pentru a stopa evoluția infecției. Cum consecința primară a parodontozei este pierderea danturii și în acest caz este nevoie de o reconstrucție osoasă pentru montarea implantului.
  • înaintarea în vârstă. Procesul de îmbătrânire se resimte la nivelul întregului organism, deci și la nivelul structurilor osoase. Osul devine poros, își pierde din volum și nu mai poate susține dantura naturală ori construcțiile protetice.

Operația de adiție osoasă este nedureroasă, deoarece se efectuează sub anestezie locală. Deși adiția osoasă dentară este considerată o procedură simplă, după care recuperarea este minimă, unii pacienți pot prezenta postoperator dureri ușoare sau umflături, dar acest lucru este considerat normal.

Este extrem de important că în perioada de recuperare pacienții să mențină o igienă orală adecvată și regulată, să meargă la controale regulate și să urmeze sfaturile medicului dentist. Eficacitatea implanturilor dentare ulterioare depinde de vindecarea corectă. Pentru ca țesutul osos să prindă rădăcină, pot fi necesare câteva luni de reabilitare. Abia după aceasta, medicul va insera implanturile.

Articole similare

CEC Dental

Obturația de canal

CEC Dental

Igienizarea periuței de dinți

CEC Dental

Estetică dentară zona Unirii